8 aspecte de urmărit la dantura copilului între 6 și 9 ani

Perioada 6-9 ani este cea mai importantă din cadrul dezvoltării oro-dentare a copilului. Depistarea anomaliilor cât mai devreme crește rata de succes a tratamentului ce urmează a fi instaurat și asigură cel mai bun rezultat final ce poate fi obținut în urma aplicării metodelor de tratament.

Între 6 și 9 ani erup incisivii, atât cei de sus, maxilari, cât și cei de jos, mandibulari. Cei doi dinți din centru se numesc incisivi centrali, iar cei 2 care îi delimitează poartă numele de incisivi laterali. Spre sfârșitul acestui interval erup și caninii maxilari.

În perioada 6-7 ani erup și primele măsele definitive, denumite tocmai din acest motiv „molari de 6 ani”. Aceștia sunt foarte importanți pentru stabilirea relațiilor corecte între mandibulă și maxilar și sunt deseori neglijați și confundați cu măselele temporare.

În continuare vă vom prezenta 8 dintre cele mai dese anomalii ce pot fi identificate precoce, ușurând astfel tratamentul:

1. Spațierea excesivă

Spațierea apare în jurul vârstei de 4 ani și persistă până la erupția completă a primilor dinți definitivi. Această spațiere este normală și se datorează creșterii și pregătirii maxilarelor pentru a susține dinții permanenți, mai lați și mai voluminoși decât dinții temporari. Lipsa acestei spațieri de la vârsta de 4-6 ani poate fi un semn al lipsei de spațiu pentru dinții definitivi, fiind un semn precoce al celei de-a doua anomalii din această listă, înghesuirea dentară.

Evidentă mai ales în zona incisivilor centrali maxilari, spațierea ar trebui să dispară odată cu erupția celor 4 incisivi centrali maxilari, adică în jurul vârstei de 7 ani.

Spațierea poate fi cauzată și de anodonții, care reprezintă lipsa mugurilor dinților definitivi.

2. Înghesuirea dinților

Așa cum am precizat și la punctul anterior, lipsa spațierii fiziologice de la 4-6 ani este un semn al unei neconcordanțe între dezvoltarea maxilarelor și momentul erupției dinților, tratamentul ortodontic fiind necesar.

Pe lângă deficitul de ordin estetic, dinții înghesuiți reprezintă un obstacol în calea igienizării corecte, asigurând un teren propice apariției cariilor dentare.

3. Inocluzia în zona frontală

Prin inocluzie se înțelege lipsa contactului între dinții de sus și cei de jos, spațiul rămas gol între cele două arcade dentare fiind un obstacol atât de ordin fizionomic, cât și funcțional.

Printre cei mai uzuali factori care produc această anomalie se regăsesc sugerea degetului, sugerea buzei, interpunerea limbii între dinți, sugerea și interpunerea altor obiecte, rahitismul etc.

4. Mușcătura adâncă

Cunoscută și sub numele de ocluzie adâncă sau ocluzie acoperită, se caracterizează prin supraacoperirea dinților inferiori de către cei superiori.

În mod normal, dinții de sus ar trebui să îi acopere pe cei de jos cu 1/3 din dimensiunea lor verticală.

5. Ocluzia încrucișată

În mod normal, dinții superiori îi circumscriu pe cei inferiori, atât la nivelul dinților frontali, cât și la nivelul celor laterali.

Ocluzia încrucișată presupune schimbarea acestui raport. Anomalia poate apărea din cauza unor factori multipli: existența concomitentă pe arcadă a dinților temporari și permanenți, sugerea degetului și alte obiceiuri vicioase etc.

6. Ocluzia inversă

Ca și ocluzia încrucișată, reprezintă inversarea raportului normal de circumscriere a dinților mandibulari de către cei maxilari. Cauzele apariției sunt variate, printre ele numărându-se excesul de creștere a mandibulei, poziția anterioară a mandibulei, dezvoltarea insuficientă a maxilarului sau obiceiuri vicioase.

Tratamentul diferă în funcție de gradul de severitate și variază de la tratament ortodontic simplu până la intervenții chirurgicale ortognate.

7. Prodenția (protruzia / overjetul)

O anomalie ce se observă la nivelul incisivilor maxilari, în special cei centrali, care sunt înclinați înspre în față. Se poate asocia cu înclinarea în spate a incisivilor inferiori.

Această situație poate fi observată mai ales la copii cu respirație orală sau cu obiceiuri vicioase de genul sugerii degetului mare.

8. Erupția în poziție anormală

Erupția în poziții anormale reprezintă erupția dinților în afara liniilor arcadelor dentare și se manifestă în special la nivelul caninilor, fiind ultimii dinți din zona frontală care erup, sau, mai rar, la nivelul incisivilor laterali.

Tratamentul ortodontic trebuie instituit pentru a readuce dintele pe arcadă, fiind ideal să fie instaurat cât mai timpuriu, în timpul dezvoltării maxilarelor.

Consultații periodice

Indiferent de tipul de anomalie pe care îl observați la copilul dumneavoastră, consultațiile stomatologice bianuale în această perioadă sunt imperios necesare pentru ținerea sub observație a erupției dentare și dezvoltării maxilarelor, alături de depistarea precoce a cariilor și altor deficiențe care, cu cât sunt tratate mai devreme, cu atât vor avea parte de un grad mai mare de succes și îl vor ajuta pe cel mic să se obișnuiască cu stomatologul și cu vizitele periodice în clinica stomatologică.

Sursa articolului: 8 aspecte de urmărit la dantura copilului între 6 și 9 ani